Avem si zapada acum... :)

Scurta monografie a satului Boureni

Scurtă monografie a satului Boureni

Atestare

Prima atestare a satului Boureni, apare în anul 1828 ca sat de moşneni.  Conform Catagrafiei din 1831, moşia Boureni era stăpânită de şase moşi megieşi: Popa Barbu, Iordache Roşca, Mitrică al Iovanii, Florea sin Preda Vălcan, Marco sin Dincă şi Teodor Iotă.

Vatra satului a fost fixată  în stânga şi în dreapta unui pârâiaş(Ulmis) ce străbătea satul Boureni, aici apărând şi primele aşezări .

Evoluţia populaţiei:

În anul 1831- 47 familii, 97 familii în 1845, în anul 1893- 1149 locuitori, în anul 1912-1458 locuitori şi 278 clădiri, în anul 1930-1674 locuitori, 367 clădiri,  în anul 1940-1873 locuitori, 427 clădiri, iar în anul 1956-1905 locuitori.

De unde vine numele satului Boureni

Se spune că demult de-a lungul pârâului Ulmiş (azi secat-canaluşul), era iarbă multă-izlaz. Aici a venit după păşunat, un bou, al unei  proprietărese dinspre Dunăre, din părţile satelor Bistreţ sau Rast, cu numele de  Rena. Această venind să-l caute şi să şi-l ia acasă, locuitorii aflând că este al ei şi cum aşezarea era nouă şi fără nume a rămas numele de Boulrenii, adica satul unde a fost gasit Boulrenii  şi mai pe prescurtat Boureni.

Boureniul a funcţionat că şi comună în perioadele 1864-1865 şi 1887-1950.  A făcut parte din plasele: Balta, Băileşti,Barcă şi Segarcea.

Primul sediu al Primăriei a fost unde îşi are casă Neltu Popazu, apoi a fost construit un sediu nou unde astăzi se află Minimarketul – „Un pas înainte”, tot acolo aflanduse şi postul de jandarmi, în spatele magazinului, fosta grădina de vara a bufetului (M.A.T.)

Printre primarii care au condus Boureniul se numără: Petre P. Roşca, Gogu P. Roşca, Pantelimon(Nica) I. Roşca şi Emil C. Dorobanţu, fiind şi ultimul primar. În anul 1945 desfiiţandu-se primăriile au luat fiinţă Comitetele provizorii, conduse de un preşedinte şi un vicepreşedinte.

Primul preşedinte a fost Constantin D. Vică, iar vicepreşedinte Elena Rusoiu.

Aşezare geografică : 44º , 1´ Nord ; 23º , 26´ Sud;

Boureniul se învecinează :

-la Nord: Cioroiu Nou

-la Nord-Est: Siliştea Crucii

-la Sud: Covei

-la Est: Afumaţi

-la Vest: Băileşti

Satul se află aşezat de-a lungul drumului  judeţean 561 A,  fiind despărţit în centru sau de drumul judeţean 552 A, din această cauza partea de la şcoală spre Afumaţi, poartă denumirea de Satul Vechi, iar cealaltă parte din centru  spre Băileşti- Satul Nou.

În jurul satului se află aşezate cinci movile de pământ. Cea mai mare movilă de pământ se numeşte Vivoranul, care se află aşezată lângă calea ferată în partea de nord a satului, la aproximativ 1,5 km de sat şi este construită faţă de celelalte movile, care sunt de pământ, din nisip.

Celelalte movile poartă numele de: Măgura lui Dănescu, Movila Popii, Măgura lui Asan şi Movila mică la hotarul dintre Boureni şi Băileşti. Se spune că rolul acestor movile ar fi fost ca puncte de observaţie.

Biserica

Boureniul are o singură biserica cu hramul Sfântul Dumitru, Isvorâtorul de mir şi a fost zidită începând cu anul 1936, iar sfinţirea sa a avut loc în data de 8 Noiembrie 1943.

Biserica a fost zidită pe temelia fostei biserici care a fost construită în anul 1853 şi dată în folosinţă în 24 octombrie 1855.

Şcoala

Primul învăţător legal al satului Boureni, a fost Gheorghe Motoceanu, din Motoci-Dolj. În loc de tăbliţe sau caiete atunci erau lădiţe cu nisip, în care se scria cu surcelul.

Prima şcoală care a funcţionat a fost situată în vecinătatea bisericii şi era compusă din două camere, ulterior alipinduise încă două.

Noul local al şcolii a fost construit între anii 1948-1950 şi era format din patru săli de clasă, ulterior acestora alăturându-se o construcţie nouă cu etaj.

Portul popular în trecut al locuitorilor din Boureni

Bărbaţii erau îmbrăcaţi în haine ţesute  din lână, de către femeile lor, adică haină albă de dimie, iţari sau panataloni albi de dimie şi un fel de palton alb numit opingea. Aceste haine aveau găitane negre.

Sub ele purtau cămăşi albe largi jos şi sus încreţite pe un şnur numit brânisor.

Se mai purta în loc de haină şi cojoace albe de oaie cu găitane negre sau roşii. Pe cap purtau căciuli negre iarnă, iar vara pălării din paie de grâu şi secară împletite de ei.

Cămăşile şi izmenele erau din bumbac, iar cei mai mulţi le aveau din in şi cânepă. În picioare purtau opinci din piele de vacă sau  porc, iar foarte rar cei mai bogaţi cizme sau ghete.

Femeile puratau cămăşi lungi, cu mâneci lungi şi largi din bumbac, in sau cânepă. Pe cele din bumbac cusau râuri. În loc de haina purtau aşa zisele bluze ţesute tot de ele din bumbac şi lână. Peste cămaşă de la mijloc în jos purtau fuste ţesute tot din bumbac, in sau cânepă. Fustele la mijloc erau încreţite cu un şnur care pe atunci purta numele de brânisor. Pe cap purtau basmale de bumbac sau marame(cârpe de borangic), ţesute tot de ele. În picioare purtau opinci.

Copii purtau o cămaşe de pânză din  bumbac , lungă până la gleznă, cusută cu râuri negre şi încinşi la mijloc cu nişte bete.

Tradiţii şi obiceiuri.

Semnele de pe cer, din soare sau lună

 Bătrânii satului când erau eclipse de soare sau de luna aveau credinţă că o dihanie pe care o numeau Vârcolac vine şi mănâncă soarele şi luna.

Pentru a-l izgoni, îl ameninţau cu furci şi topoare, ţipau şi aprindeau chiar focuri spre a speria vârcolacul. Trecând eclipsa ei credeau, că datorită intervenţiei lor dispărea vârcolacul.

Când băteau vânturile puternice spre a le opri se aprindeau focuri în vetrele ţestelor şi se ardea o tiugă(troacă) şi se sufla pe alta aşezată între picioare şi privind prin ea spre cer.

Vrăjitul- de anul nou

Băieţii şi fetele care se strângeau de anul nou să petreacă , aduceau fiecare câte o strachină sau farfurie, precum şi obiecte ca oglinda, inel, pieptăn, ardei, cărbune, pâine, etc.

O persoană care nu vrăjea de obicei, stăpână casei, care era căsătorită, ai scotea afară din cameră, şi  aşeza la fiecare strachină sau farfurie, câte un obiect, pe masă, cu fundul în sus. Când era gata îi chema de afară şi fiecare descoperea câte un vas. Cei care nimereau : pâinea, oglinda, inelul ziceau că la căsătorie, vor nimeri perechea, bună, frumoasă. Cei care nimereau pieptănul cărbunele, ardeiul ziceau că în căsătorie, vor nimeri perechea urâtă sau rea.

Această tragere se efectua de trei ori. După aceea începea petrecerea.

 Va urma !
S-au folosit informatii din:
Monografia bisericii Boureni - Preot Gheorghe Rosca
Catagrafia de la 1831
Monografia sanitara a Judetului Dolj

By costy