miercuri, 23 aprilie 2014
sâmbătă, 19 aprilie 2014
sâmbătă, 22 martie 2014
miercuri, 26 februarie 2014
vineri, 14 februarie 2014
duminică, 26 ianuarie 2014
marți, 14 ianuarie 2014
Scurta monografie a satului Boureni
Scurtă monografie a satului
Boureni
Atestare
Prima atestare a satului Boureni, apare în
anul 1828 ca sat de moşneni. Conform
Catagrafiei din 1831, moşia Boureni era stăpânită de şase moşi megieşi: Popa
Barbu, Iordache Roşca, Mitrică al Iovanii, Florea sin Preda Vălcan, Marco sin
Dincă şi Teodor Iotă.
Vatra satului a fost fixată în stânga şi în dreapta unui pârâiaş(Ulmis)
ce străbătea satul Boureni, aici apărând şi primele aşezări .
Evoluţia
populaţiei:
În anul 1831- 47 familii, 97 familii în 1845,
în anul 1893- 1149 locuitori, în anul 1912-1458 locuitori şi 278 clădiri, în
anul 1930-1674 locuitori, 367 clădiri,
în anul 1940-1873 locuitori, 427 clădiri, iar în anul 1956-1905
locuitori.
De
unde vine numele satului Boureni
Se spune că demult de-a lungul pârâului
Ulmiş (azi secat-canaluşul), era iarbă multă-izlaz. Aici a venit după păşunat,
un bou, al unei proprietărese dinspre
Dunăre, din părţile satelor Bistreţ sau Rast, cu numele de Rena. Această venind să-l caute şi să şi-l ia
acasă, locuitorii aflând că este al ei şi cum aşezarea era nouă şi fără nume a
rămas numele de Boulrenii, adica satul unde a fost gasit Boulrenii şi mai pe prescurtat Boureni.
Boureniul a funcţionat că şi comună în
perioadele 1864-1865 şi 1887-1950. A
făcut parte din plasele: Balta, Băileşti,Barcă şi Segarcea.
Primul sediu al Primăriei a fost unde îşi
are casă Neltu Popazu, apoi a fost construit un sediu nou unde astăzi se află
Minimarketul – „Un pas înainte”, tot acolo aflanduse şi postul de jandarmi, în
spatele magazinului, fosta grădina de vara a bufetului (M.A.T.)
Printre primarii care au condus Boureniul
se numără: Petre P. Roşca, Gogu P. Roşca, Pantelimon(Nica) I. Roşca şi Emil C.
Dorobanţu, fiind şi ultimul primar. În anul 1945 desfiiţandu-se primăriile au
luat fiinţă Comitetele provizorii, conduse de un preşedinte şi un
vicepreşedinte.
Primul preşedinte a fost Constantin D.
Vică, iar vicepreşedinte Elena Rusoiu.
Aşezare
geografică : 44º , 1´ Nord ; 23º , 26´ Sud;
Boureniul se învecinează :
-la Nord: Cioroiu Nou
-la Nord-Est: Siliştea Crucii
-la Sud: Covei
-la Est: Afumaţi
-la Vest: Băileşti
Satul se află aşezat de-a lungul
drumului judeţean 561 A, fiind despărţit în centru sau de drumul judeţean 552 A, din această
cauza partea de la şcoală spre Afumaţi, poartă denumirea de Satul Vechi, iar
cealaltă parte din centru spre Băileşti-
Satul Nou.
În jurul satului se află aşezate cinci
movile de pământ. Cea mai mare movilă de pământ se numeşte Vivoranul, care se
află aşezată lângă calea ferată în partea de nord a satului, la aproximativ 1,5
km de sat şi este construită faţă de celelalte movile, care sunt de pământ, din
nisip.
Celelalte movile poartă numele de: Măgura
lui Dănescu, Movila Popii, Măgura lui Asan şi Movila mică la hotarul dintre
Boureni şi Băileşti. Se spune că rolul acestor movile ar fi fost ca puncte de
observaţie.
Biserica
Boureniul are o singură biserica cu hramul
Sfântul Dumitru, Isvorâtorul de mir şi a fost zidită începând cu anul 1936, iar
sfinţirea sa a avut loc în data de 8 Noiembrie 1943.
Biserica a fost zidită pe temelia fostei
biserici care a fost construită în anul 1853 şi dată în folosinţă în 24
octombrie 1855.
Şcoala
Primul învăţător legal al satului Boureni,
a fost Gheorghe Motoceanu, din Motoci-Dolj. În loc de tăbliţe sau caiete atunci
erau lădiţe cu nisip, în care se scria cu surcelul.
Prima şcoală care a funcţionat a fost
situată în vecinătatea bisericii şi era compusă din două camere, ulterior
alipinduise încă două.
Noul local al şcolii a fost construit între
anii 1948-1950 şi era format din patru săli de clasă, ulterior acestora
alăturându-se o construcţie nouă cu etaj.
Portul
popular în trecut al locuitorilor din Boureni
Bărbaţii erau îmbrăcaţi în haine
ţesute din lână, de către femeile lor,
adică haină albă de dimie, iţari sau panataloni albi de dimie şi un fel de
palton alb numit opingea. Aceste haine aveau găitane negre.
Sub ele purtau cămăşi albe largi jos şi sus
încreţite pe un şnur numit brânisor.
Se mai purta în loc de haină şi cojoace
albe de oaie cu găitane negre sau roşii. Pe cap purtau căciuli negre iarnă, iar
vara pălării din paie de grâu şi secară împletite de ei.
Cămăşile şi izmenele erau din bumbac, iar
cei mai mulţi le aveau din in şi cânepă. În picioare purtau opinci din piele de
vacă sau porc, iar foarte rar cei mai
bogaţi cizme sau ghete.
Femeile puratau cămăşi lungi, cu mâneci
lungi şi largi din bumbac, in sau cânepă. Pe cele din bumbac cusau râuri. În
loc de haina purtau aşa zisele bluze ţesute tot de ele din bumbac şi lână.
Peste cămaşă de la mijloc în jos purtau fuste ţesute tot din bumbac, in sau
cânepă. Fustele la mijloc erau încreţite cu un şnur care pe atunci purta numele
de brânisor. Pe cap purtau basmale de bumbac sau marame(cârpe de borangic),
ţesute tot de ele. În picioare purtau opinci.
Copii purtau o cămaşe de pânză din bumbac , lungă până la gleznă, cusută cu râuri
negre şi încinşi la mijloc cu nişte bete.
Tradiţii
şi obiceiuri.
Semnele de pe cer, din soare sau lună
Bătrânii satului când erau eclipse de soare
sau de luna aveau credinţă că o dihanie pe care o numeau Vârcolac vine şi
mănâncă soarele şi luna.
Pentru a-l izgoni, îl ameninţau cu furci şi
topoare, ţipau şi aprindeau chiar focuri spre a speria vârcolacul. Trecând
eclipsa ei credeau, că datorită intervenţiei lor dispărea vârcolacul.
Când băteau vânturile puternice spre a le
opri se aprindeau focuri în vetrele ţestelor şi se ardea o tiugă(troacă) şi se
sufla pe alta aşezată între picioare şi privind prin ea spre cer.
Vrăjitul- de anul nou
Băieţii şi fetele care se strângeau de anul
nou să petreacă , aduceau fiecare câte o strachină sau farfurie, precum şi
obiecte ca oglinda, inel, pieptăn, ardei, cărbune, pâine, etc.
O persoană care nu vrăjea de obicei,
stăpână casei, care era căsătorită, ai scotea afară din cameră, şi aşeza la fiecare strachină sau farfurie, câte
un obiect, pe masă, cu fundul în sus. Când era gata îi chema de afară şi
fiecare descoperea câte un vas. Cei care nimereau : pâinea, oglinda, inelul
ziceau că la căsătorie, vor nimeri perechea, bună, frumoasă. Cei care nimereau
pieptănul cărbunele, ardeiul ziceau că în căsătorie, vor nimeri perechea urâtă
sau rea.
Această tragere se efectua de trei ori.
După aceea începea petrecerea.
Va urma !
S-au folosit informatii din:
Monografia bisericii Boureni - Preot Gheorghe Rosca
Catagrafia de la 1831
Monografia sanitara a Judetului Dolj
S-au folosit informatii din:
Monografia bisericii Boureni - Preot Gheorghe Rosca
Catagrafia de la 1831
Monografia sanitara a Judetului Dolj
By costy
Abonați-vă la:
Postări (Atom)